Mânăstirea Voroneţ este situată în satul cu acelaşi nume, la 36 km de Suceava şi la numai 4 km de centrul oraşului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ştefan cel Mare. Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai patru luni şi jumătate ceea ce constituie un record pentru acea vreme.
Viata monahală s-a întrerupt in anul 1785 dupa anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic şi s-a reluat în anul 1991, de data aceasta cu obşte de călugăriţe sub stareţia Stavroforei Irina Pântescu.
Arhitectura
De mici proporţii, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puţinele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-şi păstrează în mare măsură forma iniţială. În anul 1547 mitropolitul Grigore Roşca, văr al lui Petru Rareş a iniţiat adăugirea unui pridvor închis, pentru care adoptă o soluţie unică, în cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin fără nici o deschidere, precum şi pictarea zidurilor exterioare, din temelie până în streaşină, lucrări ce au dat construcţiei o mare stralucire.
Pictura
Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ştefan cel Mare, anul 1496. În scenele din altar şi din naos artistul a urmărit să redea îndeosebi sensul teologal al imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Printre aceste picturi de interior atrag atenţia mai ales: Cina cea de Taină, Împărtăşirea Apostolilor, Spălarea picioarelor (in altar), Ciclul patimilor şi tabloul votiv al domnitorului Ştefan cel Mare (în naos).
Tabloul votiv al lui Stefan cel Mare
Pictura exterioară a Voroneţului, datând din timpul domniei lui Petru Rareş, este realizată la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reuşit ansamblu al artei feudale moldoveneşti. Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de viaţă, însufleţite, fireşti. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare şi în care predomină verdele şi albastrul, prin compoziţia larg desfăşurată a diferitelor scene. Faţada de vest, cu impresionanta scenă a Judecaţii de Apoi, este alcatuită compoziţional pe patru registre. În partea superioară se află Dumnezeu Tatăl, registrul al doilea cuprinde scena Deisis, încadrată de apostoli aşezaţi pe scaune. De la picioarele Mântuitorului porneşte un râu de foc în care păcătoşii îşi află chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfântului Duh, simbolizat în forma unui porumbel, Sfânta Evanghelie şi Protopărinţii neamului românesc - având spre nord un grup de credincioşi călăuziţi de Sfântul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredincioşi care primesc dojana lui Moise. În registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpăna care cântareşte faptele bune şi pe cele rele, lupta dintre îngeri şi demoni pentru suflete; în zona de nord raiul, iar în cea de sud iadul.
Fatada de vest, cu impresionanta scena a Judecatii de Apoi, alcatuita din 4 registre:
In partea superioara se afla Dumnezeu Tatal,
registrul al doilea cuprinde scena Deisis (Iisus incadrat de Fecioara Maria si de Sf Ioan botezatorul) incadrata de apostoli asezati pe scaune. De la picioarele Mintuitorului porneste un rau de foc in care pacatosii isi afla chinurile.
Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfintului Duh simbolizat in forma unui porumbel,
Spre nord un grup de credinciosi calauziti de Sfintul Apostol Pavel
In registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpana care cintareste faptele bune si pe cele rele, lupta dintre ingeri si demoni pentru suflete; in zona de nord raiul, iar in cea de sud iadul.
RAIUL, in stanga
IADUL, in dreapta