joi, 3 martie 2011

Rigoletto



Rigoletto este o operă în trei acte de Giuseppe Verdi.
Libretul de Francesco Maria Piave, adaptat după piesa Regele se amuză de Victor Hugo.
Durata operei: cca 2 ore.
Premiera operei a avut loc la 11 martie 1851, la Teatro La Fenice din Veneția.
Locul și perioada acțiunii: Mantova (Italia), în secolul al XVI-lea

Personajele principale

  • Ducele de Mantova (tenor)
  • Rigoletto, bufonul ducelui de Mantova (bariton)
  • Gilda, fiica lui Rigoletto (soprană)
  • Giovanna, prietena Gildei (contralto)
  • Contele de Monterone (bas)
  • Contele Ceprano (bariton)
  • Contesa Ceprano (soprană)
  • Marullo, un cavaler (bariton)
  • Borsa, un curtean (tenor)
  • Sparafucile, un asasin de profesie (bas)
  • Maddalena, sora lui Sparafucile (mezzosoprană)


Acțiunea

Actul I

O petrecere la curtea Ducelui de Mantova. Tânărul duce povestește unui curtean că îl interesează o fată frumoasă pe care a văzut-o recent la biserică. El își afirmă concepțiile libertine despre dragoste, în aria "Pentru mine, toate femeile sunt la fel". Bufonul Rigoletto se poartă în mod servil față de duce și își bate joc de cei cărora ducele le-a violat soțiile sau fiicele. Un curtean răspândește zvonul că Rigoletto ar avea o amantă secretă. Un conte tânăr, adânc jignit de bufon, plănuiește o răzbunare împreună cu alți curteni. Apoi un conte bătrân, îndurerat de umilirea fiicei sale, îl blestemă în mod solemn pe bufon.
Bufonul Rigoletto se întoarce târziu la locuința sa înconjurată de un gard înalt, în vecinătatea casei contelui cel tânăr pe care l-a jignit. Este acostat pe drum de un necunoscut, care se recomandă Sparafucile și își oferă serviciile de ucigaș profesionist. Rigoletto îl alungă. Bântuit de remușcări, obsedat de blestemul bătrânului conte, Rigoletto se simte și el tot un ucigaș. El spune: "Suntem la fel, eu cu limba, el cu pumnalul". Intrând în casă, bufonul e întâmpinat de fiica sa Gilda, pe care o ține ascunsă pentru a o feri de viața desfrânată de la curte. Gilda îl asigură că nu a ieșit din casa decât pentru slujba de la biserică. Rigoletto părăsește casa pentru un timp foarte scurt. Ducele de Mantova, deghizat în student sărac, pătrunde în curtea casei și se ascunde după un copac. De aici, el aude cum Gilda îi povestește guvernantei despre un tânăr admirator care a urmărit-o de la biserică până acasă. Este vorba desigur despre Ducele de Mantova, care iese din ascunzătoare și îi face Gildei declarații de dragoste pasionate. El se recomandă cu un nume fals: Gualtier Malde. Gilda se îndrăgostește de așa-zisul student și după plecarea lui ea cântă aria "Nume drag ce-ntâia dată face inima-mi să bată...". Între timp, pe stradă se adună curtenii instigați de contele cel tânăr să se răzbune pe Rigoletto. Toți își închipuie că Gilda este amanta bufonului. Când Rigoletto se întoarce, el este atras într-o capcană. Legat la ochi, bufonul acceptă de bună voie să participe la presupusa răpire a soției contelui cel tânăr, vecinul lui. Dar după ce e lăsat singur și își scoate legătura de la ochi, Rigoletto înțelege cu groază că el însuși a sprijinit scara pe care s-au urcat în casa lui răpitorii propriei sale fiice.

Actul II

Ducele de Mantova află cu încântare că Gilda a fost răpită și se află în palat. Rigoletto vine la palat să-și caute fiica și curtenii ranchinoși își bat joc de durerea lui. După un timp, Gilda vine în brațele tatălui ei și îi povestește plângând că a fost răpită și violată. De afară se aude din nou blestemul contelui cel bătrân care e în drum spre închisoare. Dragostea Gildei pentru duce e atât de mare, încât ea are putere să-l ierte și încearcă să tempereze setea de răzbunare a tatălui ei.

Actul III

Rigoletto încearcă s-o convingă pe Gilda de caracterul josnic al Ducelui de Mantova, sperând că o va "vindeca" de dragoste. În acest scop, o aduce la taverna ucigașului Sparafucile, unde ducele va veni ademenit de sora ucigașului. Rigoletto și Gilda se ascund și urmăresc prin fereastra tavernei cum vine ducele deghizat în ofițer de cavalerie. El cântă o arie despre frivolitatea femeii: "Femeia e schimbătoare...". Gilda vede cu durere cum ducele îi face curte surorii ucigașului. Rigoletto o trimite acasă pe Gilda, spunându-i să se îmbrace cu haine bărbătești pentru că intenționează să fugă cu ea din Mantova. După plecarea Gildei, Rigoletto confirma contractul pe care l-a făcut cu Sparafucile: Ducele de Mantova urmează să fie ucis până la miezul nopții, iar apoi bufonul trebuie să vină ca să arunce cadavrul în râu. După plecarea lui Rigoletto, se pornește o furtună năpraznică. Amețit de băutură, Ducele de Mantova se duce într-o cameră să se culce. Rămași singuri, Sparafucile și sora lui discută despre crima plănuită. Sora ucigașului se simte atrasă de duce și ar vrea să-l salveze, dar tentația banilor e prea mare. Până la urmă, cei doi ajung la o înțelegere: dacă până la miezul nopții va veni la tavernă un străin să se adăpostească de furtună, îl vor ucide și îi vor preda lui Rigoletto alt cadavru. Conversația lor este interceptată de Gilda, pe care dorul pentru duce a făcut-o să se întoarcă la tavernă îmbrăcată în haine bărbătești, ca să-l vadă pentru ultima oară. Din dragoste și disperare, ea se decide să se sacrifice pentru duce. Deschide ușa și e înjunghiată, în timp ce tunetele furtunii cutremura tavernă. În zori, Rigoletto vine cu banii și primește un sac, în care i se spune că e cadavrul ducelui. Ajungând cu sacul la malul râului, Rigoletto aude vocea Ducelui de Mantova care se întoarcea acasă după potolirea furtunii. Ducele cântă: "Femeia e schimbătoare...". Bufonul deschide sacul și e îngrozit când o găsesște pe Gilda care încă mai trăiește. Tatăl și fiica își iau rămas bun și își cer unul altuia iertare. Gilda moare în brațele lui Rigoletto. Cutremurat de durere, bufonul își amintește blestemul contelui bătrân.
 




_____________________________________________

















joi, 17 februarie 2011

Rosu Si Negru - Pseudofabula

Într-o nu stiu care seara
Într-o nu stiu care vara
Într-un nu stiu care sat
Sub un nu stiu care pat
Sub un nu stiu care pat

Mititel cât un cercel
Sta pitit un soricel
Tremurând bietul de el
Fiindc-aflase dintr-o carte
Fiindc-aflase dintr-o carte

Într-o nu stiu care seara
Într-o nu stiu care vara
Într-un nu stiu care sat
Sub un nu stiu care pat

Nici prea mare dar nici mica
Sta pitita o pisica
Tremurând si ea de frica
Fiindc-aflase dintr-o carte
Fiindc-aflase dintr-o carte

Într-o nu stiu care seara
Într-o nu stiu care vara
Într-un nu stiu care sat
Sub un nu stiu care pat

Terminând de ros un os
Sade-un câine zdrenturos
Tremurând si el fricos
Fiindc-aflase dintr-o carte
Fiindc-aflase dintr-o carte

Într-o nu stiu care seara
Într-o nu stiu care vara
Într-un nu stiu care sat
Sub un nu stiu care pat

Fara vreun dinte ros
Sade-un lup foarte nervos
Tremurând si el vârtos
Fiindc-aflase dintr-o carte
Fiindc-aflase dintr-o carte

Într-o nu stiu care seara
Într-o nu stiu care vara
Într-un nu stiu care sat
Sub un nu stiu care pat

Cu piedica pustii trasa
Sade o vânatoreasa
Tremurând cu tot cu casa
Fiindc-aflase dintr-o carte
Fiindc-aflase dintr-o carte

Într-o nu stiu care seara
Într-o nu stiu care vara
Într-un nu stiu care sat
Sub un nu stiu care pat

Mititel cât un cercel
Sta pitit un soricel…
Georges Bizet - Carmen 1
Georges Bizet - Carmen 2
Georges Bizet - Carmen 3
Georges Bizet - Carmen 4
Georges Bizet - Carmen 5
Georges Bizet - Carmen 6
Georges Bizet - Carmen 7
Georges Bizet - Carmen 8
Georges Bizet - Carmen 9
Georges Bizet - Carmen 10
Georges Bizet - Carmen 11
Georges Bizet - Carmen 12
Georges Bizet - Carmen 13
Georges Bizet - Carmen 14
Georges Bizet - Carmen 15
Georges Bizet - Carmen 16
Georges Bizet - Carmen 17
Georges Bizet - Carmen 18
Georges Bizet - Carmen 19
Georges Bizet - Carmen 20

Georges Bizet - " Carmen"




Carmen - opera


Carmen este o operă cu muzica compusă de Georges Bizet pe un libret de Henri Meilhac şi Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée.
Premiera operei a avut loc la „Opéra Comique“ din Paris, pe data de 3 martie 1875.
Într-o piaţă din Sevilla, soldaţii se amuză pe seama trecătorilor. Le trezeşte interesul frumoasa Micaëla, o tânără de la ţară, venită să-şi caute iubitul, pe Don José. Apar muncitoarele de la manufactura de tabac. Între ele se remarcă senzuala Carmen, care încearcă să-l provoace pe Don José. Intâlnirea Micaëlei cu Don José prilejuieşte rememorarea amintirilor legate de satul lor natal. La manufactură izbucneşte un scandal, ce culminează cu arestarea lui Carmen. Ea îl vrăjeşte pe Don José şi, în schimbul promisiunilor de a-l reîntâlni, acesta o ajută să fugă.
La hanul lui Lilas Pastia se întâlnesc, pentru a petrece, ţigani şi contrabandişti. Apariţia toreadorului Escamillo le stârneşte entuziasmul. Cucerit de farmecul frumoasei Carmen, Escamillo îi propune sa-l urmeze; ea îl aşteapta însa pe iubitul ei, Don José. Acesta vine, iar Carmen cântă şi dansează pentru el. Conjunctura nu-i permite lui Don José să se mai întoarcă la garnizoană, fiind nevoit să se alăture contrabandiştilor.
Don José regretă că a dezertat, constatând, în plus, că nici Carmen nu-l mai iubeste. Aceasta îsi ghiceste în cărţi, de unde afla că va muri curând. Micaëla îi aduce lui Don José vestea iminentei morţi a mamei sale. El va trebui să plece, chinuit însă de gândul că, între timp, Carmen se îndrăgostise de Escamillo.
nainte de începerea coridei, Carmen şi Escamillo îşi mărturisesc iubirea, în timp ce Don José, ascuns, îi urmăreşte. Cu toate insistenţele lui Don José, Carmen refuză categoric să-l urmeze, iar el, înnebunit de gelozie, o ucide.




duminică, 16 ianuarie 2011

Dintre sute de catarge

Dintre sute de catarge
       Care lasă malurile,
Câte oare le vor sparge
       Vânturile, valurile?


Dintre pasări călătoare
       Ce străbat pământurile,
Câte-o să le-nece oare
       Valurile, vânturile?


De-i goni fie norocul,
       Fie idealurile,
Te urmează în tot locul
       Vânturile, valurile.


Nenţeles rămâne gândul
       Ce-ţi străbate cânturile,
Zboară vecinic, îngânându-l,
       Valurile, vânturile.

SARA PE DEAL



Sara pe deal (AUDIO)
 


Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plîng, clar izvorînd în fîntîne;
Sub un salcîm dragă, m-aştepţi tu pe mine.


Luna pe cer trece-aşa sfîntă şi clară,
Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gînduri ţi-e plină.


Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
Streşine vechi casele-n lună ridică,
Scîrţîie-n vînt cumpăna de la fîntînă,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stînă.


Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare
Vin de la cîmp; toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.


Ah! în curînd satul în vale-amuţeşte;
Ah! în curînd pasu-mi spre tine grăbeşte:
Lîngă salcîm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi spune-ţi-voi cît îmi eşti dragă.


Ne-om răzima capetele-unul de altul
Şi surîzînd vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcîm. — Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?

Mihai Eminescu - PE LANGA PLOPII FARA SOT...

Pe lângă plopii fără soţ
Adesea am trecut;
Mă cunoşteau vecinii toţi -
Tu nu m-ai cunoscut.

La geamul tău ce strălucea

Privii atât de des;
O lume toată-nţelegea -
Tu nu m-ai înţeles.

De câte ori am aşteptat

O şoaptă de răspuns!
O zi din viaţă să-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;

O oră să fi fost amici,

Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O oră, şi să mor.

Dându-mi din ochiul tău senin

O rază dinadins,
În calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;

Ai fi trăit în veci de veci

Şi rânduri de vieţi,
Cu ale tale braţe reci
Înmărmureai măreţ,

Un chip de-a pururi adorat

Cum nu mai au perechi
Acele zâne ce străbat
Din timpurile vechi.

Căci te iubeam cu ochi păgâni

Şi plini de suferinţi,
Ce mi-i lăsară din bătrâni
Părinţii din părinţi.

Azi nici măcar îmi pare rău

Că trec cu mult mai rar,
Că cu tristeţă capul tău
Se-ntoarce în zadar,

Căci azi le semeni tuturor

La umblet şi la port,
Şi te privesc nepăsător
C-un rece ochi de mort.

Tu trebuia să te cuprinzi

De acel farmec sfânt,
Şi noaptea candelă s-aprinzi
Iubirii pe pământ.

15 ianuarie

În 1850 s-a născut poetul naţional al românilor, Mihai Eminescu (d. 15 iunie 1889).

Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.


AICI - POEZII ALE LUI MIHAI EMINESCU 



(1869)
(1878)
(1885)


  (1887)