Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobiţa, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuşi a fost ales postum membru al Academiei Române. Francezii îi scriu numele Brancusi.
Născut în data de 19 februarie 1876, Constantin este al saselea copil al lui Nicolae şi Maria Brâncuşi. Prima clasă primară o face la Peştişani, apoi continuă şcoala la Brădiceni. Copilăria este marcată de dese plecări de acasă şi ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii şi birturi.
După ce a urmat Şcoala de Arte şi Meserii în Craiova (1894 - 1898) vine la Bucureşti unde absolvă Şcoala de Belle-Arte în 1902. În timpul studenţiei, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obţine "menţiune onorabilă", Cap al lui Laocoon din 1900 obţine medalia de bronz, iar Studiu din 1901, câştigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 şi 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorşeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări va face ca Ecorşeul să fie folosit în şcolile româneşti de medicină, după ce se vor face câteva copii, iar Marcel Duchamp va include fotografia Ecorşeului în expoziţia pe care o va organiza la sfârşitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York City.
Carol Davila - Sculptură de Constantin Brâncuşi din 1903, expusă din 1912 în curtea Spitalului Militar Central din Bucureşti
În 1903, primeşte prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care va fi instalat la Spitalul Militar din Bucureşti şi reprezintă singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti. Pleacă în 1904 la studii la
München, dar după şase luni o porneşte pe jos prin Bavaria, Elveţia până la Langres, în Franţa, de unde ia trenul până la Paris. În 1905 reuşeşte la concursul de admitere la prestigioasa
École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906 când, atingând limita de vârstă, părăseşte şcoala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre, "Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres" (
La umbra marilor copaci nu creşte nimic).
Expune pentru prima dată la
Société Nationale des Beaux-Arts şi la
Salon d'Automne din
Paris în 1906. Creează în 1907 prima versiune a
Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblul Monumental din Târgu-Jiu.
În 1914, Brâncuşi deschide prima expoziţie în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzaţie. Colecţionarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existenţă materială prielnică creaţiei artistice. În acelaşi an, ministrul de interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuşi va păstra lucrarea în atelier şi o va intitula Fântâna lui Narcis. În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn: 2 Cariatide, Fiul risipitor etc. La Paris, în 1919, apare volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuşi. Un an mai târziu, participă la expoziţia grupării „La Section d'Or” în Franţa, la expoziţia grupării „Arta română” la invitaţia lui Camil Ressu în România, la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaiseme. În revista Little Review din New York, apare, în 1921, primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuşi, semnat de poetul american Ezra Pound. De altfel, sculptorul avea să realizeze ulterior un celebru portret al acestuia.
Participă la o mişcare de protest contra lui André Breton şi în apărarea lui Tristan Tzara.
În
România, în epoca realismului socialist, Brâncuşi a fost contestat ca unul din reprezentanţii
formalismului burghez cosmopolit. Totuşi, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din Bucureşti s-a deschis prima expoziţie personală Brâncuşi din Europa. Abia în 1964 Brâncuşi a fost
„redescoperit” în România ca un geniu naţional şi, în consecinţă, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu
Coloana (recunoştinţei) fără sfârşit, Masa tăcerii şi Poarta sărutului a putut fi amenajat şi îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac şi fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.
Despre opera lui Brâncuşi
Anii 1897 - 1906
La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuşi au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane. Perioada dintre 1897 şi 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă cunoştinţe şi îndemânare, dar şi de căutarea a diferite soluţii de modelare a materialelor. După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară şi mai puternică. Ca o consecinţă imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluţie rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuşi de mai târziu, acela care va urma să intre în conştiinţa universală.
Din această perioadă datează operele:
- 1897 - Craiova - Bustul lui Gheorghe Chiţu
- 1898 - Bucureşti - Bustul Vitellius
- 1900 - Bucureşti - Capul lui Laocoon
- 1902 - Bucureşti - Ecorşeul
- 1902, probabil ianuarie - Bucureşti - statuetă simbolizând muzica corală românească
- 1902, octombrie - Craiova - bustul lui Ion Georgescu-Gorjan
- 1903 - Bucureşti - bustul generalului doctor Carol Davila
- 1905 - Paris - Orgoliu
- 1906 - Paris - Copil - gips
- 1906 - Paris - Supliciu - piatră
- 1906 - Paris - Cap de copil - bronz
- 1906 - Paris - bustul Victoriei Vaschide
- 1906 - Paris - bustul doctorului Zaharia Samfirescu
- 1906 - Paris - portretul pictorului Nicolae Dărăscu
Locul lui Brâncuşi în sculptură
Constantin Brâncuşi a eliberat sculptura de preponderenţa imitaţiei mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realităţii, a preconizat exprimarea esenţei lucrurilor, a vitalităţii formei, a creat unitatea dintre sensibil şi spiritual. În opera sa, Brâncuşi a oglindit felul de a gândi lumea a ţăranului român. Prin obârşia sa ţărănească, şi-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradiţiile, miturile şi funcţia magică a artei populare româneşti. Brâncuşi a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realităţii.
Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avantgardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen.
Masa tacerii
Coloana Infinitului
Poarta Sarutului
