O, ce veste minunata

Varianta I

O ce veste minunată!
În Betleem ni se-arată
Astăzi s-a născut
Ce-l fă-r de-nceput
Cum au spus prorocii.

Că la Betleem Maria,
Săvârşind călătoria,
Într-un mic sălaş,
Lâng-acel oraş
A născut pe Mesia

Pe Fiul în al său nume
Tatăl l-a trimis în lume
Să se nască
Şi să crească,
Să ne mântuiască.

 

Varianta II

O, ce veste minunată!
În Betleem ni sa rata
Că a născut Prunc, Prunc din Duhul Sfânt,
Fecioara curată.

Mergând Iosif cu Maria,
În Betleem a se scrie,
Într-un mic sălaş, lângă acel oraş,
S-a născut Mesia.

Pe Fiul în al său nume,
Tatăl l-a trimis în lume,
Să se nască, şi să crească,
Să ne mântuiască.

Păstorii văzând în zare,
Din cer o lumină mare
Ei fluierau, îngerii cântau,
Cu toţii se bucurau.

O, ce veste minunata

Jingle Bells

Dashing through the snow
In a one horse open sleigh
O'er the fields we go
Laughing all the way
Bells on bob tails ring
Making spirits bright
What fun it is to laugh and sing
A sleighing song tonight

Oh, jingle bells, jingle bells
Jingle all the way
Oh, what fun it is to ride
In a one horse open sleigh
Jingle bells, jingle bells
Jingle all the way
Oh, what fun it is to ride
In a one horse open sleigh

A day or two ago
I thought I'd take a ride
And soon Miss Fanny Bright
Was seated by my side
The horse was lean and lank
Misfortune seemed his lot
We got into a drifted bank
And then we got upsot

Oh, jingle bells, jingle bells
Jingle all the way
Oh, what fun it is to ride
In a one horse open sleigh
Jingle bells, jingle bells
Jingle all the way
Oh, what fun it is to ride
In a one horse open sleigh yeah

Jingle bells, jingle bells
Jingle all the way
Oh, what fun it is to ride
In a one horse open sleigh
Jingle bells, jingle bells
Jingle all the way
Oh, what fun it is to ride
In a one horse open sleigh

 

  Jingle Bells Song

 

 

Let It Snow

Oh, the weather outside is frightful

But the fire is so delightful

And since we've no place to go

Let it snow, let it snow, let it snow

It doesn't show signs of stopping

And I brought some corn for popping

The lights are turned way down low

Let it snow, let it snow, let it snow

When we finally kiss good-night

How I'll hate going out in the storm
But if you really hold me tight
All the way home I'll be warm

The fire is slowly dying
And, my dear, we're still good-bye-ing
But as long as you love me so
Let it snow, let it snow, let it snow

When we finally kiss good-night
How I'll hate going out in the storm
But if you really hold me tight
All the way home I'll be warm

The fire is slowly dying
And, my dear, we're still good-bye-ing
But as long as you love me so
Let it snow, let it snow, let ït snow

LET IT SNOW!

Leganelul Lui Iisus

Colo-n sus pe-un deal frumos,

Unde-i cerul luminos,

Intr-un leagan sta culcat;

Fiul Maicii infasat.

Refren:

Leagan verde,leganel

Tot din lemn de paltinel

Leagan verde,leganel

Tot din lemn de paltinel.

Raza blanda a soarelui,

Scalda fata Domnului,

Vantul dulce il tragana,

Pruncul de ni-l leagana.

Refren:

Leagan verde,leganel

Tot din lemn de paltinel

Leagan verde,leganel

Tot din lemn de paltinel.

Canta ingerii in cor,

Sa vesteasca tuturor,

Astazi cerul s-a deschis,

Pe Hristos ni l-a trimis.

Refren:

Leagan verde,leganel

Tot din lemn de paltinel

Leagan verde,leganel

Tot din lemn de paltïnel. X2

Praznic luminos

Praznic luminos,

Strălucit, frumos,

Astăzi ne-a sosit

Şi ne-a-nveselit

Că Mântuitorul

Şi izbăvitorul

În trup a venit

Raiul cel închis

Azi iar s-a deschis,

Şarpelui cumplit

Capul s-a zdrobit

Şi strămoşii iară

Prin sfânta Fecioară

Iar s-au înnoit

Îngerii cântau,

Păstorii fluierau

Magii se-nchinau,

Toţi se bucurau.

Dar Irod era

Că se tulbura

De naşterea sa.

El îl căuta

Voind morţii-al da,

Dar pruncul Isus

Din ţară s-a dus,

Fie lăudat,

Binecuvântat

De-a pururi. Amin.

BIRUITORII

Va intoarceti din razboi, copii ai tarii mele
In calea voastra noi asternem astazi flori
Ale voastre dragi drapele v-au purtat in lupte grele
Iar acum voi, mici feciori, voi veniti invingatori!

Veniti, veniti eroi, caci scumpa voastra tara
Si neamul vostru-ntreg prin voi a stralucit,
Noi la piept va strangem iara si in sunet de fanfara,
Faima voastra a-nvestit la apus si rasarit!

Treceţi batalioane române Carpaţii

Un cântec istoric ne-aduce aminte
Că frații în veci vor fi frați!
Un cântec de luptă bătrân ca Unirea
Voi compatrioți ascultați:

Treceți batalioane române Carpații
La arme cu frunze și flori,
V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații
Cu inima la trecători.

Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă
Nădejdea e numai la noi!
Sărută-ți copile părintii și frații
Și-apoi să mergem la război

'Nainte, 'nainte spre Marea Unire,
Hotarul nedrept să-l zdrobim.
Să trecem Carpații, ne trebuie Ardealul
De-o fi să ne-ngropăm de vii.

Cu săbii făcură Unirea, ce inimi!
Spre Alba cu toții mergeam;
Toți oamenii tării semnau întregirea
Voința întregului neam

Cu toții eram regimente române
Moldova, Muntenia, Ardeal
Fireasca unire cu patria mumă
Ne-a fost cel mai drept ideal

Aceasta-i povestea Ardealului nostru
Și-a neamului nostru viteaz,
Istoria-ntreagă cu lupte și jertfe
Trăiește-n unirea de azi!

Dreptatea și pacea veghează Carpații
Și țara e frunze și flori,
A noastră izbânda, ai noștri sunt frații;
Trăiască în veci trei culori!

Vrem liniște-n țară și pace în lume,
Dar dacă-ar veni vreun blestem,
Carpații și frații sări-vor ca unul
Urmând comandantul suprem!

Treceți batalioane române Carpații
La arme cu frunze și flori,
V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații
Cu inima la trecători.

Treceti batalioane romane Carpatii 

Cea din urma noapte  

Ca un glob de aur luna strălucea
Şi pe-o vale verde oştile dormea;
Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă
Şi pe dalba-i mână fruntea lui se lasă.
Stă în capul mesei, între căpitani
Şi recheamă dulce tinerii săi ani.
Viaţa noastră trece ca suava rouă
Când speranţa dulce ne surâde nouă.
Astfel astă dată viaţa lor cura;
Cugetele triste nu-i mai turbura;
Luna varsă raze dulci şi argintoase;
Austrul le suflă coamele pletoase;
Căpitanii toarnă prin pahare vin
Şi în sănătatea lui Mihai închin.
Dar Mihai se scoală şi le mulţumeşte
Şi luând paharul astfel le vorbeşte
— ,,Nu vă urez viaţă, căpitanii mei!
Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
Ce e viaţa noastră în sclavie oare?
Noapte fără stele, ziuă fără soare.
Cei ce rabdă jugul ş-a trăi mai vor,
Merită să-l poarte spre ruşinea lor!
Sufletul lor nu e mai presus de fierul
Ce le-ncinge braţul, iau de martur cerul!
Dar românul nu va câmpuri fără flori,
Zile lungi şi triste fără sărbători.
Astfel e vulturul ce pe piscuri zboară
Aripile taie-i, că ar vrea să moară!
Astfel e românul şi român sunt eu
Şi sub jugul barbar nu plec capul meu.

De la stilul brancovenesc la stilul baroc

Denumirea de Stil brâncovenesc sau de artă brâncovenească caracterizează in istoriografia română de artă arhitectura și artele plastice în Țara Românească din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Deoarece această epocă a influențat în mod hotărâtor evoluțiile de mai târziu, termenul se folosește prin extensie și pentru a descrie operele de artă din vremea primilor Mavrocordați, până către 1730.

Istoricii de artă caracterizează uneori stilul prin analogie cu renașterea apuseană, datorită structurilor sale clare, raționaliste, dar exuberanța lui decorativă permite și folosirea termenului de Baroc brâncovenesc.

Mișcarea cărturărească care ia ființă în Moldova secolului al XVII-lea, influențată prin intermediul polonez de umanismul european, este una din premizele apariției stilului brâncovenesc, caracterizat prin recepția barocului apusean și programe artistice unitare. Bazele înfloririi din epoca brâncovenească au fost puse în timpul celor două decenii de domnie a lui Matei Basarab (1632-1654), care asigurase Țării Românești o anumită stabilitate politică și favorizase dezvoltarea artelor. Printre cele mai importante edificii ale epocii lui Matei Basarab se numără biserica Mănăstirii Arnota (1633), biserica Schitului Crasna-Gorj (1636), biserica Schitului Topolnița-Mehedinți (1646), precum și ansamblurile monastice de la Căldărușani (1638) și Brebu (1640-1650), ctitorii care continuă evoluția arhitecturii muntenești prin preluări ale formelor gotice moldovenești, fără a depăși însă un orizont provincial. O excepție din punct de vedere calitativ și programatic o constituie casa de piatră a cărturarului Udriște Năsturel de la Herăști (jud. Ilfov), care interpretează în stil oriental elemente ale Renașterii italiene.

În perioada care a urmat s-a dezvoltat mai ales arhitectura conacelor boierești. Această evoluție a corespuns acumulării puterii în mâinile marii boierimi în al treilea sfert al secolului al XVII-lea, în detrimentul urmașilor lui Matei Basarab. Conace precum cele de la Dobreni, Mironești din Gostinari (jud. Ilfov, Golești (jud. Argeș), Filipești, Măgureni (jud. Prahova) sau de la Băjești, concepute după modelul reședințelor princiare din Constantinopol, vor crea o paradigmă a edificiului reprezentativ muntenesc, caracterizată atât printr-o înaltă calitate a materialelor și prelucrării cât și prin situarea pitorească, în mijlocul unor parcuri și în apropierea râurilor și heleșteielor. Cea din urmă caracteristică va influența dezvoltarea ulterioară a arcadelor și pridvoarelor ca elemente ale deschiderii spre natură. Despre restul edificiilor civile ale vremii se știe din păcate prea puțin. Casele de la Măgureni, construite între 1666 și 1667 de Păuna, soția spătarului Drăghici Cantacuzino, relevă faptul că și arhitectura de dimensiuni mai restrânse se orienta după modelul dat de reședințele domnești. Casele erau finisate foarte îngrijit, cu decorații în stuc de tip levantin, și aveau loggii de inspirație italiană. Aceste elemente vestice au pătruns probabil din Transilvania în Țara Românească. Atât recepția elementelor orientale cât și a celor nord-italiene a fost înlesnită de numeroase călătorii, prin care boierimea valahă descoperise pe lângă Orientul Apropiat, Grecia și Peninsula Balcanică mai ales Italia. Exemplul cel mai grăitor pentru această deschidere este cel al marelui cărturar Constantin Cantacuzino, format la școlile din Constantinopol și Padova, care ajunsese să joace un rol central în politica Țării Românești din ultimul sfert al secolului al XVII-lea. Acea perioadă tulbure, caracterizată de ascensiunea Cantacuzinilor și a altor familii boierești, înlesnise răspândirea idealului umanist în cultură, promovat tocmai de acești "oameni noi". Elitele politice își manifestă mai puternic interesul pentru arta apuseană și sunt la rândul lor descoperite de portretiștii italieni și flamanzi. Gravori specializați în portretistică îi consacraseră deja lui Mihai Viteazul ca principe de rang european mai multe portrete, începând cu domnia lui Matei Basarab majoritatea domnilor români sunt reprezentați de artiști apuseni în postura tipică monarhilor din epoca barocului timpuriu, cu elemente orientale în vestimentație. Astfel îl reprezintă pe Constantin Brâncoveanu veronezul Alessandro dalla Via, activ la Veneția. În epoca lui Matei Basarab apăruseră în Țara Românească primele teme istorice în pictură, în general se acordă acum și în arta românească mai multă atenție reprezentării figurii umane. În același timp se produce o reevaluare a statutului artistului, meșterii autohtoni ies pentru prima oară din anonimat.

După urcarea pe tron a liniei familiei Cantacuzino edificiul reprezentativ a continuat să fie palatul. Domnitorii Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu s-au remarcat însă și prin numeroase ctitorii de biserici și mănăstiri. Inițial arhitectura sacrală s-a orientat după modelul dat de biserica Mănăstirii Dealu, având drept caracteristici planul triconc și sistemul decorării fațadelor cu arcaturi. Deja acel edificiu de la începutul secolului al XVI-lea denotă predilecția pentru siluete elansate care va caracteriza apoi arta brâncovenească. Gustul mai rafinat al epocii a dus la înlocuirea treptată a stâlpilor voluminoși de cărămidă cu elegante colonade de piatră. În timpul domniei lui Brâncoveanu activitatea de construcție s-a intensificat. Patronatul domnitorului nu s-a limitat doar la Țara Românească, daniile sale au fost destinate și Mănăstirii Sf. Ecaterina de pe Muntele Sinai, unor biserici din Ierusalim, Liban, Epir și mănăstirilor de pe Muntele Athos. Prima tiparniță cu litere mobile din Caucaz provine din Țara Românească, prin mijlocirea lui Antim Ivireanul. Ilustrul voievod se afla în corespondență cu Ludovic al XIV-lea, Petru cel Mare, papa Clement al XI-lea și cu împărații de la Viena Leopold I, Iosif I și Carol al VI-lea. Din 1695 Brâncoveanu poartă titlui de principe al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană cu armoarii proprii, demnitate confirmată în 1706, și se imortalizează în 1713 în medalioane de aur și argint cu inscripții latine asemenea unui suveran independent, atitudine care va scandaliza Înalta Poartă și va contribui, un an mai târziu, la sfârșitul Brâncovenilor. Inscripția "Dei Gratia Sacri Romani Imperii et Valachiae Transalpinae Princeps" de pe un clopot al Mănăstirii Gura Motrului confirmă mândria domnitorului pentru această poziție de rang european.

        Portretul lui Constantin Brâncoveanu de Alessandro dalla Via

Codex Caioni

Codex Caioni (lat. „codicele lui Caioni”, cunoscută și prin grafia maghiară a numelui, Codex Kájoni) este o culegere de piese muzicale la care au contribuit doi învățați transilvani ai secolului al XVII-lea. Cel mai cunoscut este călugărul franciscan umanist, constructor de orgi și organist Ioan Căianu (cunoscut și ca Johannes Caioni, Kájoni János).

Culegerea, ajunsă la noi printr-un exemplar unicat, a fost dezgropată din zidul unei mănăstiri în 1988, unde fusese probabil ascunsă în primii ani ai regimului socialist în țară pentru a fi salvată de la distrugere. Nu era însă prima dată când codicele era adus la lumină de la data scrierii sale; de altfel, în perioada interbelică s-au întocmit câteva transcripții ale unor piese conținute în el. (Aceste prime încercări sunt imprecise din pricina dificultăților ridicate de slaba liziblitate a manuscrisului, adăugit și „corectat” – adesea în mod eronat – de către mai mulți copiști.). Prima publicare a zece piese în caracter românesc extrase din Codex Caioni a fost făcută de compozitorul Marțian Negrea în studiul său, Un compozitor român ardelean din secolul al XVII-lea: Ioan Căioni (1941). Pornind de la partiturile descifrate, s-au realizat și mici aranjamente originale (Doru Popovici, Ludovic Bács).

Conținutul

În urma cercetărilor întreprinse de muzicologii Saviana Diamandi (româncă) și Papp Ágnes (maghiară), în 1994 s-a editat la Budapesta, în colecția „Musicalia Danubiana” (de altfel, dedicată descifrării și lansării de ediții critice asupra unor partituri de muzică veche), o ediție în trei volume, după cum urmează: prezentarea manuscrisului și facsimilul său (vol. I, numit 14a), transcripții și comentarii asupra acestora (vol. II și III – 14b* și 14b**).

Parcurgând această ediție, s-au numărat 346 de piese muzicale înscrise în codice (inclusiv variante și repetări), dintre care un număr însemnat aparținând unor compozitori ce proveneau din toate părțile Europei vestice. Lor li se adaugă transcrierea (în scriitură minimală, de regulă la două voci) a unor piese anonime, foarte la modă în Transilvania vremii și bucăți compuse chiar de redactorii culegerii – există un număr mic de asemenea piese scrise de Căianu însuși. S-a folosit în notarea pieselor tabulatura de orgă de tip Ammerbach. (Există o singură excepție, o piesă notată pe portativ cu cinci linii.) Codicele a fost scris între 1632 și 1671 de către doi autori: Mátiás Seregély (alias Matei din Șerdei) și Ioan Căianu. Cel din urmă a primit codicele în 1652 și a lucrat asupra lui până în 1671, pentru această muncă stabilindu-se în Mănăstirea din Lăzarea, localitate în care a rămas până în ziua morții.

Însemnătatea codicelui

Analiza conținutului culegerii oferă o vedere de ansamblu asupra muzicii gustate în Transilvania secolului XVII, mergând de la simple dansuri locale până la piese vocal-instrumentale în caracter religios, dar și laic, preluate din țările apusene. Ținând cont de mărturiile foarte fragmentare în privința muzicii românești premergătoare secolului al XIX-lea, descoperirea și transcrierea Codex Caioni atestă cu lux de amănunte interesele corespunzătoare unei perioade disputate din istoria culturii române – epocă când au pătruns simultan influențele (contradictorii, ale) Renașterii târzii și ale Barocului. Ghidându-ne după codice, în viața muzicală a epocii pare să fi coexistat o mare diversitate a preferințelor.

Deși materialele culese cel mai probabil aparțin de mediul orășenesc, melodiile unor dansuri românești prezente în codice au atras atenția folcloriștilor români. De interes s-a dovedit a fi marcarea provenienței unor piese („dans valah” – Olah Tancz, „dans din Nireș“ – Nyiri Tancz^[7]), cât și confirmarea răspândirii unor dansuri practicate și azi – este cazul „dansului lui Lazăr Apor” (Apor Lazar Tancza), foarte apropiat de melodia „Banu Mărăcine”.

Codex Caioni

Codex Caioni

Codex Caioni

Baroc

Baroc (în italiană și portugheză Barocco, în franceză și engleză Baroque) desemnează simultan o perioadă în istoria europeană dar și un curent artistic care a fost generat în Roma, Italia, în jurul anilor 1600, migrând și fiind relativ rapid asimilat în celelalte țări și culturi europene, de unde a migrat apoi și în cele două Americi dar și în alte părți ale lumii. Stilul baroc se regăsește clar reprezentat în arhitectură, dans, filozofie, mobilier, muzică, literatură, pictură, sculptură și teatru.

Barocul, ca modalitate artistică, a excelat în arhitectură între 1600 și 1780 în întreaga Europă, având o revitalizare ulterioară în decursul secolului al 19-lea care s-a extins uneori (spre exemplu, în România, a reînflorit până în ani premergători Primului război mondial) până în deceniile 1901 - 1910 și 1911 - 1920; de asemenea a fost "exportat" în cele două Americi, dar și pe alte continente; în mobilier se regăsește în special în Franța, în perioada Regelui Soare (Ludovic al XIV-lea); în pictură a fost adoptat de către toate marile școli de pictură europene; în sculptură a fost prezent în special în Italia, Germania, Austria, Anglia și Cehia de azi, dar și în alte culturi; în muzică s-au creat compoziții de către toate marile școli muzicale ale Europei, italiană, austriacă și germană, inventându-se chiar un nou gen muzical, opera.

Indiferent de domeniul în care se regăsește, stilul baroc se caracterizează prin utilizarea exagerată a mișcării și a clarității, respectiv a bogăției folosirii detaliilor ce simbolizează lucruri ce se pot interpreta cu ușurință și lipsă de ambiguitate. Toate aceste elemente sunt folosite de către artiștii genului baroc pentru a produce momente de tensiune, drama, exuberanță și grandoare în privitor, ascultător și/sau participant la actul de cultură.

• Abaţia benedictină din Melk, Wachau, Austria, complex de clădiri realizat în manieră baroc de către arhitectul austriac Jakob Prandtauer.

• Sculptura Extazul Sfântei Tereza de Gian Lorenzo Bernini, din Capela familiei Cornaro a bisericii Santa Maria della Vittoria, Roma, realizată între anii 1645 - 1652.

• Sant'Ivo alla Sapienza, Roma, opera lui Francesco Borromini, este un exemplu de fantezie barocă.

• Eneas scapă din Troia în flăcări, de Federico Barocci, 1598. Un tablou ce a fost pictat în clar stil baroc, caracterizat de: dramatismul situației descrise, finețea detaliilor ne-echivoce, puternicul contrast dintre lumină și întuneric (clarobscur), folosirea dinamică a ambelor diagonale ale imaginii, utilizarea expresivă a întreagii game de culori calde (alb, galben, auriu, roșu, ocru, maroniu de diferite nuanțe) și, bineînțeles, negru.. 

• Piaţa centrală a oraşului Cusco din Peru. În fundalul imaginii se vede emblematica biserica catolică din piața centrală, construită în maniera barocului colonial de tip spaniol. Fântâna, la rândul său, parte a unui ansamblu de destinație publică, este una de inspirație baroc.

• Complexul arhitectural Zwinger Kronentor din Dresden, Germania, exemplu de arhitectură baroc, sub forma sa cunoscută de baroc german. Ceea ce este remarcabil la această imagine este că a fost realizată în 1900 și a fost publicată în acel timp sub formă de carte poștală ilustrată, fiind colorată prin procedeul numit litografie color.

• Un exemplu de "dublu-baroc", imagistic şi muzical: portret al virtuosului violonist şi compozitor baroc Antonio Vivaldi, pictat în stil baroc de către pictorul François Morellon La Cave, în 1723.

________________________________________________________________________

 Cuvântul care se folosește astăzi pentru a desemna barocul în toate limbile este de origine portugheză ("barocco"), trecut prin filiera limbii franceze ("baroque"). În ambele limbi, sensul inițial al cuvântului era un substantiv ce desemna o perlă de formă neregulată. Ca adjectiv desemnează ceva migălos și realizat în cele mai mici detalii, uneori realizat cu un exces de zel, posibil superfluu.

Atât Biserica Catolică cât și aristocrația seculară au aderat rapid la valorile barocului, ba chiar mai mult, l-au îmbrățișat și încurajat pentru că vedeau în el diferite modalități de a-și extinde controlul asupra societății.

Biserica catolică vedea modul în care dramatismul stilului ar putea atrage oamenii spre religie iar burghezia considera barocul arhitectural și artistic ca un mod de atrage clienți și de a face concurență economică. Nu întâmplător, clădirile baroc, atât cele subvenționate de biserică cât și cele subvenționate de aristocrație au fost construite în spații largi, publice sau private, având prin concepție și structură o succesiune de intrări, holuri, încăperi, coridoare, scări interioare și exterioare, săli de recepție, crescând progresiv în volum, grandoare și opulență.

Pictura, sculptura, mobilierul și arhitectura barocului, pe de o parte, muzica, dansul, literatura, filozofia, opera și teatrul baroc, pe de altă parte, nu au făcut decât să se inspire una de la alta și să se susțină armonios și interdependent.

 

Importanța barocului în istoria umană

 

Spre deosebire de toate epociile anterioare din istoria omenirii, când accesul la artă și cultură era strict limitat celor bogați și celor puternici, în timpul barocului se remarcă vizibil, pentru prima dată, o diversificare și o lărgire a numărului celor puteau să se bucure de produsele culturale și artistice.

Apariția istorică a revoluției industriale, a clasei burgheziei, dar și a proletariatului, determină schimbări majore în toate nivele societății. Aceste fapte istorice, combinate cu dorința declarată a tuturor artiștilor baroc de a fi deschiși și de a practica o artă total ne-ermetică și îmbrățișabilă de către toți, face ca barocul să fie factorul declanșator, în plan artistic și ideatic, al accesului democratic la cultură, artă și la produsele materiale și spirituale generate de acestea, artefactele și dragostea de frumos.

Cantecul lui Solveig - Suita Peer Gynt

 Cantecul lui Solveig

Va trece si iarna,

Si april va veni

Va trece si toamna,

Un an se va implini

Eu te astept mereu,

Dragul meu mult dorit.

Te port mereu in gand

Eu inima ti-am dat

Te astept neincetat

De dorul tau eu cant.

Din an in an

Corul Madrigal - Din an in an

Din an in an sosesc mereu 

La geam cu Mos Ajun,
E ger cumplit, e drumul greu 

Da-i obicei strabun.
 

Azi cu stramosii cant in cor 

Colindul sfant si bun,
Tot mos era si-n vremea lor 

Batranul Mos Craciun,
 

E sarbatoare si e joc 

In casa ta acum.

Dar sunt bordeie fara foc
Si maine-i Mos Craciun
 
Si-acum te las, fii sanatos
Si vesel de Craciun
Dar nu uita, cand esti voios,
Crestine, sa fii bun! 
 
Veniti, veniti de sarbatori
Veniti, veniti cantand
Sa fie rodnic Anul Nou
Si pace pe pamant


Sa fie pruncii sanatosi
Sa creasca nezdravani
Voi, oameni buni si trecatori,
Multi ani, multi ani, multi ani!

Colinde De Craciun

Stim ca ne aflam abia in luna lui Brumar, insa ne-am gandit ca ar fi frumos sa incercam sa aducem pas cu pas bucuria sarbatorilor de iarna...

Mai jos, cateva colinde si melodii de Craciun, romanesti si nu numai !

O, ce veste minunata

Dimineata lui Craciun

Buna sara lui Craciun!

Scoala gazda din patut

Deschide usa crestine

Trei Pastori 

Afara ninge linistit

Linu-i lin

Clopotei, clopotei

Mos Craciun

____________________________________________________

 We wish you a Merry Christmas

 Jingle Bells

 Let it snow

 White Christmas

 Mon beau sapin

 Feliz Navidad

In Memoriam Adrian Paunescu!

 De la un cardiac, cordial Adrian Păunescu: în serviciul dumneavoastra 




“De la un cardiac, cordial Adrian Păunescu: în serviciul dv.
De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.

Adrian Păunescu, 31 octombrie 2010, Bucureşti, Spitalul de Urgenţă.”

Odihneasca-se in Pace! Ruga Pentru Parinti- Stefan Hrusca - Text Adrian Paunescu

Multumim sursei 

Aici gasiti poezia recitata chiar de marele poet

The Little Ewe / Miorita

________________________________________________________________

Near a low foothill

At Heaven’s doorsill....

Where the trail’s descending

To the plain and ending,

Here three shepherds keep

Their three flocks of sheep,

One, Moldavian,

One, Transylvanian

And one, Vrancean.

Now, the Vrancean

And the Transylvanian

In their thoughts, conniving,

Have laid plans, contriving

At the close of day,

To ambush and slay

The Moldavian;

He, the wealthier one,

Had more flocks to keep,

Handsome, long-horned sheep,

Horses, trained and sound,

And the fiercest hounds.

One small ewe-lamb, though,

Dappled gray as tow,

While three full days passed

Bleated loud and fast;

Would not touch the grass.

”Ewe-lamb, dapple-gray,

Muzzled black and gray,

While three full days passed

You bleat loud and fast;

Don’t you like this grass?

Are you too sick to eat,

Little lamb so sweet?”

”Oh my master dear,

Drive the flock out near

That field, dark to view,

Where the grass grows new,

Where there’s shade for you.

”Master, master dear,

Call a large hound near,

A fierce one and fearless,

Strong, loyal and peerless.

The Transylvanian

And the Vrancean

When the daylight’s through

Mean to murder you.”

”Lamb, my little ewe,

If this omen’s true,

If I’m doomed to death

On this tract of heath,

Tell the Vrancean

And Transylvanian

To let my bones lie

Somewhere here close by,

By the sheepfold here

So my flocks are near,

Back of my hut’s grounds

So I’ll hear my hounds.

Tell them what I say:

There, beside me lay

One small pipe of beech

With its soft, sweet speech,

One small pipe of bone

Whit its loving tone,

One of elderwood,

Fiery-tongued and good.

Then the winds that blow

Would play on them so

All my listening sheep

Would draw near and weep

Tears, no blood so deep.

How I met my death,

Tell them not a breath;

Say I could not tarry,

I have gone to marry

A princess – my bride

Is the whole world’s pride.

At my wedding, tell

How a bright star fell,

Sun and moon came down

To hold my bridal crown,

Firs and maple trees

Were my guests; my priests

Were the mountains high;

Fiddlers, birds that fly,

All birds of the sky;

Torchlights, stars on high.

But if you see there,

Should you meet somewhere,

My old mother, little,

With her white wool girdle,

Eyes with their tears flowing,

Over the plains going,

Asking one and all,

Saying to them all,

’Who has ever known,

Who has seen my own

Shepherd fine to see,

Slim as a willow tree,

With his dear face, bright

As the milk-foam, white,

His small moustache, right

As the young wheat’s ear,

With his hair so dear,

Like plumes of the crow

Little eyes that glow

Like the ripe black sloe?’

Ewe-lamb, small and pretty,

For her sake have pity,

Let it just be said

I have gone to wed

A princess most noble

There on Heaven’s doorsill.

To that mother, old,

Let it not be told

That a star fell, bright,

For my bridal night;

Firs and maple trees

Were my guests, priests

Were the mountains high;

Fiddlers, birds that fly,

All birds of the sky;

Torchlights, stars on high.

____________________________________

Par les cols fleuris
Seuils de paradis,
Vois, descendre, prestes,
Des jardins célestes,
Trois troupeaux d'agneaux
Et trois pastoureaux :
L'un de Moldavie,
L'un de Hongrie,
L'un de Munténie;
Or, ces deux bergers,
Ces deux étrangers,
Les voici qui causent,
Dieu ! ils se proposent
De tuer d'un coup,
Entre chien et loup,
Ce pastour moldave,
Car il est plus brave,
Il a plus d'agneaux,
Encornés et beaux,
Des chevaux superbes
Et des chiens acerbes.
Or, voici trois jours,
Qu'à nouveau, toujours !
Sa brebis chérie
Reste, là, marrie,
Sa voix ne se tait,
L'herbe lui déplait".
- "O, brebis bouclée,
Bouclée, annelée,
Depuis quelques jours
Tu gémis toujours
L'herbe est-elle fade
Ou es-tu malade ;
Dis-moi, cher trésor
À la toison d'or ?
- "Maître, mon doux maître
Mène-nous pour paître
Dans le fond des bois
Où l'on trouve, au choix,
De l'herbe sans nombre
Et pour toi de l'ombre.
Maître, ô maître mien !
Garde auprès un chien,
Le plus fort des nôtres,
Car, sinon, les autres
Te tueront d'un coup
Entre chien et loup".
- "O, brebis liante,
Si tu es voyante,
Si ce soir je meurs
Dans ce val en fleurs,
Dis-leur, brebis chère,
De me mettre en terre
Près de tous mes biens,
Pour ouïr mes chères.
Puis, quand tout est prêt
Mets à mes chevet :
Un pipeau de charme,
Moult il a du charme !
Un pipeau de houx,
Moult est triste et doux !
Un pipeau de chêne,
Moult il se déchaîne !
Lorsqu'il soufflera
Le vent y jouera ;
Alors rassemblées,
Mes brebis troublées,
Verseront de rang
Des larmes de sang.
Mais, de meurtre, amie
Ne leur parle mie !
Dis-leur, pour de vrai,
Que j'ai épousé
Reine sans seconde,
Promise du monde ;
Qu'à ces noces-là
Un astre fila ;
Qu'au-dessus du trône
Tenaient ma couronne
La Lune, en atours,
Le Soleil, leurs cours,
Les grands monts, mes prêtres,
Mes témoins, les hêtres,
Aux hymnes des voix
Des oiseaux des bois.
Que j'ai eu pour cierges
Les étoiles vierges,
Des milliers d'oiseaux
Et d'astres, flambeaux !…
Mais si tu vois, chère,
Une vieille mère
Courant, toute en pleurs
Par ces champs en fleurs,
Demandant sans cesse
Pâle de détresse :
- Qui de vous a vu,
Qui aurait connu
Un fier pâtre, mince
Comme un jeune prince ?
Son visage était
L'écume du lait ;
Sa moustache espiègle,
Deux épis de seigles ;
Ses cheveux, si beaux,
Ailes de corbeaux ;
Ses prunelles pures
La couleur des mures !
Toi, dis-lui, qu'au vrai
J'avais épousé
Reine sans seconde,
Promise du monde,
Dans un beau pays,
Coin du paradis !
Mais, las ! à ma mère
Ne raconte guère
Qu'à ces noces-là
Un astre fila ;
Qu'au-dessus du trône
Tenaient ma couronne :
La Lune, en atours,
Le Soleil, leurs cours,
Les grands monts, mes prêtres,
Mes témoins les hêtres,
Aux hymnes des voix
Des oiseaux des bois ;
Que j'ai eu pour cierges
Les étoiles vierges,
Des milliers d'oiseaux
Et d'astres flambeaux !…

______________________

Peer Gynt

Proverbe si zicale romanesti

Lacătul nu se pune la uşă pentru hoţi, ci pentru oameni cinstiţi.

Bagi pe dracu’n casă cu dracu şi nu-l poţi scoate cu suta de arhierei.

Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia.

Câinii latră, caravana trece.

Calul de dar nu se caută la dinţi.

Când ne-o fi mai rău să ne fie ca acum.

Ce faci cu mâna ta e bun făcut.

Ce omul face, nici dracul nu desface.

Ce-i al tău e pus deoparte

Cine râde la urmă râde mai bine.

Cine s-a fript cu ciorba, suflă şi-n iaurt.

Cine sapă groapa altuia, cade singur în ea.

Dă cuiva un deget şi-ţi ia toată mâna.

Dar din dar se face rai.

Darul nu după mărime, ci după dragoste se preţuieşte.

De bani se plâng toţi, dar de minte niciunul.

Decât un cal obosit, mai bine un măgar odihnit.

Decât un car de frumuseţe, mai bine un dram de minte.

De ce îţi este frică, de aia nu scapi.

Decât vin oţeţit / mai bine oţet cinstit.

Deşteptul se loveşte cu capul de zidul proştilor.

Din greşeli înveţi.

Din vorbă se face fapta şi din faptă vorba.

"Doamne fereşte!" pân' te nimereşte.

După faptă şi răsplată.

După furtună vine şi vreme bună.

După mine - potopul.

După război mulţi viteji se arată.

După tramvai şi după femei să nu fugi niciodată.

E bun să-l trimiţi după moarte.

E ca măgarul între oi.

E cu un ochi la slănină, cu altul la făină. (Cineva hrăpăreţ)

E gură căscată / E zăpăuc / E cu capul în nori.

E "gură spartă".

E rău cu rău, dar mai rău e fără rău.

Exemplele rele strică moravurile bune.

Exemplele sunt făcute pentru proşti.

Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă feresc singur.

Fereşte-te de câine mut / şi de om tăcut.

Fiecare cioară îşi laudă puiul.

Fiecare pasăre pe limba ei piere.

Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara mea

Fie pâinea cât de rea, tot ţi-o fură cineva.

Găina bătrână face zeama bună.

Ghinionul nu vine niciodată singur.

Graba strică treaba.

Greşeala recunoscută este pe jumătate iertată.

Greu la deal cu boii mici.

Hai noroc si la mai mare.

Învaţă de la alţii, dar fă cum ştii tu.

Învaţă pe alţii, ca să fii învăţat şi tu.

În viaţă e bine să fii blând ca un miel, dar când în jurul tău sunt lupi e bine să fii leu.

Jupâneasa duce casa şi jupânul duce drumul.

La unul mumă, la altul ciumă.

Lasă pe mâine ce poţi face azi că poate mâine nu mai este nevoie.

Las-o baltă/moartă.

Leneşul mai mult aleargă şi scumpul mai mult păgubeste.

Leneşului îi pute pământul sub el.

Mâţa blândă zgârie rău.

Meseria este brǎţarǎ de aur.

Meseria nu se învaţă, se fură.

Minciuna are picioare scurte si te prinde repede.

Minciunile împăratului sunt adevărurile săracului.

Mintea ta a mai fost la un fes de babă.

Minte de îngheaţă apele.

Nebunia e soră cu prostia.

Nici pe dracu să-l vezi, nici cruce să-ţi faci.

Nici toate a doctorului, nici toate a duhovnicului.

Nimeni nu s-a născut înţelept, dar mulţi au murit proşti.

Nimeni nu s-a născut învătat.

Nimeni nu-şi dă osteneala să convingă, atunci când poate să poruncească.

Nimic nu e nou sub soare.

Noaptea e cel mai bun sfetnic.

Obraznicul mănâncă praznicul.

Obrazul subtire cu cheltuială se tine.

Ochii care nu se văd, se uită.

Ochii sunt oglinda sufletului.

Ρrostul cere şi deşteptul adună.

Prostul face ce vede si ce aude crede.

Prostul nu le stie, dar le nimereste.

Prostul se simte jignit inainte de-i vorbesti.

Pune mâna, şi o să pună şi Dumnezeu mila!

Râde ciob de oală spartă.

Râde ciocanul de nicovală.

Să nu-ţi crezi ochilor.

Să nu-ti pleci urechea la tot ce spune lumea.

Să nu umbli cu cioara vopsită. 

Să nu umbli haihui.

Te-a prins cu mâţa-n traistă.

Te-a prins cu ocaua mică.

Te ard de nu te vezi.

Unde-s doi puterea creşte.

Vinul dezleagă limbile. (Romanii spuneau: In vino veritas.)

Vorba de rău se duce ca glonţul, iar cea de bine abia se aude.

Vorba dulce e ca sarea în bucate.

Vorba dulce mult aduce. 

Zece înţelepţi nu pot să descurce ceea ce un nebun a încurcat.

Mai multe aici.

Balada Populara "Monastirea Argesului"

Monastirea Argeşului 

---

Pe Arges in gios

Pe un mal frumos,

Negru-Voda trece

Cu tovarasi zece:

Noua mesteri mari,

Calfe si zidari

Si Manoli - zece,

Care-i si intrece.

Merg cu toti pe cale

Sa aleaga-n vale

Loc de monastire

Si de pomenire.

Iata cum mergea

Ca-n drum agiungea

Pe-un biet ciobanas

Din fluier doinas,

Si cum il videa,

Domnul ii zicea:

- Mindre ciobanas

Din fluier doinas,

Pe Arges in sus

Cu turma te-ai dus,

Pe Arges in gios

Cu turma ai fost.

Nu cumv-ai vazut,

Pe unde-ai trecut,

Un zid parasit

Si neispravit,

La loc de grindis,

La verde-alunis?

- Ba, doamne,-am vazut,

Pe unde-am trecut,

Un zid parasit

Si neispravit.

Cinii, cum il vad,

La el se rapad

Si latra-a pustiu

Si urla-a mortiu.

Cit il auzea,

Domnu-nveselea

Si curind pleca,

Spre zid apuca

Cu noua zidari,

Noua mesteri mari

Si Manoli - zece,

Care-i si intrece.

- Iata zidul meu!

Aici aleg eu

Loc de monastire

Si de pomenire.

Deci voi, mesteri mari,

Calfe si zidari,

Curind va siliti

Lucrul de-l porniti

Ca sa-mi radicati,

Aici sa-mi durati

Monastire nalta

Cum n-a mai fost alta,

Ca v-oi da averi,

V-oi face boieri,

Iar de nu, apoi

V-oi zidi pe voi,

V-oi zidi de vii

Chiar in temelii!

Mesterii grabea,

Sfarile-ntindea,

Locul masura,

Santuri largi sapa

Si mereu lucra,

Zidul radica,

Dar orice lucra,

Noaptea se surpa!

A duoa zi iar,

A tria zi iar,

A patra zi iar

Lucra in zadar!

Domnul se mira

S-apoi ii mustra,

S-apoi se-ncrunta

Si-i ameninta

Sa-i puie de vii

Chiar in temelii!

Mesterii cei mari,

Calfe si zidari

Tremura lucrind,

Lucra tremurind

Zi lunga de vara,

Ziua pin-in seara;

Iar Manoli sta,

Nici ca mai lucra,

Ci mi se culca

Si un vis visa,

Apoi se scula

S-astfel cuvinta:

- Noua mesteri mari,

Calfe si zidari,

Stiti ce am visat

De cind m-am culcat?

O sopta de sus

Aievea mi-a spus

Ca orice-am lucra,

Noaptea s-a surpa

Pin-om hotari

In zid de-a zidi

Cea-ntai sotioara,

Cea-ntai sorioara

Care s-a ivi

Mini in zori de zi,

Aducind bucate

La sot ori la frate.

Deci daca vroiti

Ca sa ispraviti

Sfinta monastire

Pentru pomenire,

Noi sa ne-apucam

Cu toti sa giuram

Si sa ne legam

Taina s-o pastram.

S-orice sotioara

Orice sorioara,

Mini in zori de zi

Intai s-o ivi,

Pe ea s-o jertfim,

In zid s-o zidim!

Iata,-n zori de zi,

Manea se trezi

S-apoi se sui

Pe gard de nuiele,

Si mai sus, pe schele,

Si-n cimp se uita,

Drumul cerceta.

Cind, vai, ce zarea?

Cine ca venea?

Sotioara lui,

Floarea cimpului!

Ea s-apropia

Si ii aducea

Prinz de mincatura,

Vin de bautura.

Cit el o zarea,

Inima-i sarea,

In genuchi cadea

Si plingind zicea:

"Da, Doamne, pe lume

O ploaie cu spume,

Sa faca piraie,

Sa curga siroaie,

Apele sa creasca,

Mindra sa-mi opreasca,

S-o opreasca-n vale,

S-o-noarca din cale!"

Domnul se-ndura,

Ruga-i asculta,

Norii aduna,

Ceriu-ntuneca.

Si curgea deodata

Ploaie spumegata

Ce face piraie

Si imfla siroaie.

Dar oricit cadea,

Mindra n-o oprea,

Ci ea tot venea

Si s-apropia.

Manea mi-o videa,

Inima-i plingea,

Si iar se-nchina,

Si iar se ruga:

"Sufla, Doamne,-un vint,

Sufla-l pe pamint,

Brazii sa-i despoaie,

Paltini sa indoaie,

Muntii sa rastoarne,

Mindra sa-mi intoarne,

Sa mi-ontoarne-n cale,

S-o duca devale!"

Domnul se-ndura,

Ruga-i asculta

Si sufla un vint,

Un vint pre pamint,

Paltini ca-ndoia,

Brazi ca despoia,

Muntii rasturna,

Iara pe Ana

Nici c-o inturna!

Ea mereu venea,

Pe drum sovaia

Si s-apropia

Si, amar de ea,

Iata c-agiungea!

Mesterii cei mari,

Calfe si zidari

Mult inveselea

Daca o videa,

Iar Manea turba,

Mindra-si saruta,

In brate-o lua,

Pe schele-o urca,

Pe zid o punea

Si, glumind, zicea:

_ Stai, mindruta mea,

Nu te sparia,

Ca vrem sa glumim

Si sa te zidim!

Ana se-ncredea

Si vesel ridea.

Iar Manea ofta

Si se apuca

Zidul de zidit,

Visul de-mplinit.

Zidul se suia

Si o cuprindea

Pin' la gleznisoare,

Pin' la pulpisoare.

Iar ea, vai de ea,

Nici ca mai ridea,

Ci mereu zicea:

- Manoli, Manoli,

Mestere Manoli!

Agiunga-ti de saga,

Ca nu-i buna, draga.

Manoli, Manoli,

Mestere Manoli!

Zidul rau ma stringe,

Trupusoru-mi fringe!

Iar Manea tacea

Si mereu zidea;

Zidul se suia

Si o cuprindea

Pin' la gleznisoare,

Pin' la pulpisoare,

Pin' la costisoare,

Pin' la titisoare.

Dar ea, vai de ea,

Tot mereu plingea

Si mereu zicea:

- Manoli, Manoli,

Mestere Manoli!

Zidul rau ma stringe

Titisoara-mi plinge,

Copilasu-mi fringe!

Manoli turba

Si mereu lucra.

Zidul se suia

Si o cuprindea

Pin' la costisoare,

Pin' la titisoare,

Pin' la buzisoare,

Pin' la ochisori,

Incit , vai de ea,

Nu se mai videa,

Ci se auzea

Din zid ca zicea:

- Manoli, Manoli,

Mestere Manoli!

Zidul rau ma stringe,

Viata mi se stinge!

Pe Arges in gios,

Pe un mal frumos

Negru-voda vine

Ca sa se inchine

La cea monastire,

Falnica zidire,

Monastire nalta,

Cum n-a mai fost alta.

Domnul o privea

Si se-nveselea

Si astfel graia:

- Voi, mesteri zidari,

Zece mesteri mari,

Spuneti-mi cu drept,

Cu mina pe pept,

De-aveti mesterie

Ca sa-mi faceti mie

Alta monastire

Pentru pomenire,

Mult mai luminoasa

Si mult mai frumoasa?

Iar cei mesteri mari,

Calfe si zidari,

Cum sta pe grindis,

Sus pe coperis,

Vesel se mindrea

S-apoi raspundea:

- Ca noi, mesteri mari,

Calfe si zidari,

Altii nici ca sint

Pe acest pamint!

Afla ca noi stim

Oricind sa zidim

Alta monastire

Pentru pomenire,

Mult mai luminoasa

Si mult mai frumoasa!

Domnu-i asculta

Si pe ginduri sta,

Apoi poruncea

Schelele sa strice,

Scari sa le ridice,

Iar pe cei zidari,

Zece mesteri mari,

Sa mi-i paraseasca,

Ca sa putrezeasca

Colo pe grindis,

Sus pe coperis.

Mesterii gindea

Si ei isi facea

Aripi zburatoare

De sindrili usoare.

Apoi le-ntindea

Si-n vazduh sarea,

Dar pe loc cadea,

Si unde pica,

Trupu-si despica.

Iar bietul Manoli,

Mesterul Manoli,

Cind se incerca

De-a se arunca,

Iata c-auzea

Din zid ca iesea

Un glas nadusit,

Un glas mult iubit,

Care greu gemea

Si mereu zicea:

- Manoli, Manoli,

Mestere Manoli!

Zidul rau ma stringe,

Titisoara-mi plinge,

Copilasu-mi fringe,

Viata mi se stinge!

Cum o auzea,

Manea se pierdea,

Ochi-i se-nvelea;

Lumea se-ntorcea,

Norii se-nvirtea,

Si de pe grindis,

De pe coperis,

Mort bietul cadea!

Iar unde cadea

Ce se mai facea?

O fintina lina,

Cu apa putina,

Cu apa sarata,

Cu lacrimi udata!

“Monastirea Argesului”, ca si celelalte opere populare, a fost creata de oameni talentati din popor si transmisa din generatie in generatie pe cale orala, cunoscandu-se peste 160 de variante, fapt ce releva capacitatea, forta creatoare, ingeniozitatea autorilor anonimi.“Monastirea Argesului” dezvolta unul dintre miturile esentiale ale folclorului romanesc, si anume mitul estetic.Subiectul este generat de o superstitie potrivit careia, pentru a rezista, orice constructie trebuie sa aiba zidita in temelii o fiinta. “Monastirea Argesului” este in acelasi timp balada si legenda.