Baroc

Baroc (în italiană și portugheză Barocco, în franceză și engleză Baroque) desemnează simultan o perioadă în istoria europeană dar și un curent artistic care a fost generat în Roma, Italia, în jurul anilor 1600, migrând și fiind relativ rapid asimilat în celelalte țări și culturi europene, de unde a migrat apoi și în cele două Americi dar și în alte părți ale lumii. Stilul baroc se regăsește clar reprezentat în arhitectură, dans, filozofie, mobilier, muzică, literatură, pictură, sculptură și teatru.

Barocul, ca modalitate artistică, a excelat în arhitectură între 1600 și 1780 în întreaga Europă, având o revitalizare ulterioară în decursul secolului al 19-lea care s-a extins uneori (spre exemplu, în România, a reînflorit până în ani premergători Primului război mondial) până în deceniile 1901 - 1910 și 1911 - 1920; de asemenea a fost "exportat" în cele două Americi, dar și pe alte continente; în mobilier se regăsește în special în Franța, în perioada Regelui Soare (Ludovic al XIV-lea); în pictură a fost adoptat de către toate marile școli de pictură europene; în sculptură a fost prezent în special în Italia, Germania, Austria, Anglia și Cehia de azi, dar și în alte culturi; în muzică s-au creat compoziții de către toate marile școli muzicale ale Europei, italiană, austriacă și germană, inventându-se chiar un nou gen muzical, opera.

Indiferent de domeniul în care se regăsește, stilul baroc se caracterizează prin utilizarea exagerată a mișcării și a clarității, respectiv a bogăției folosirii detaliilor ce simbolizează lucruri ce se pot interpreta cu ușurință și lipsă de ambiguitate. Toate aceste elemente sunt folosite de către artiștii genului baroc pentru a produce momente de tensiune, drama, exuberanță și grandoare în privitor, ascultător și/sau participant la actul de cultură.

• Abaţia benedictină din Melk, Wachau, Austria, complex de clădiri realizat în manieră baroc de către arhitectul austriac Jakob Prandtauer.

• Sculptura Extazul Sfântei Tereza de Gian Lorenzo Bernini, din Capela familiei Cornaro a bisericii Santa Maria della Vittoria, Roma, realizată între anii 1645 - 1652.

• Sant'Ivo alla Sapienza, Roma, opera lui Francesco Borromini, este un exemplu de fantezie barocă.

• Eneas scapă din Troia în flăcări, de Federico Barocci, 1598. Un tablou ce a fost pictat în clar stil baroc, caracterizat de: dramatismul situației descrise, finețea detaliilor ne-echivoce, puternicul contrast dintre lumină și întuneric (clarobscur), folosirea dinamică a ambelor diagonale ale imaginii, utilizarea expresivă a întreagii game de culori calde (alb, galben, auriu, roșu, ocru, maroniu de diferite nuanțe) și, bineînțeles, negru.. 

• Piaţa centrală a oraşului Cusco din Peru. În fundalul imaginii se vede emblematica biserica catolică din piața centrală, construită în maniera barocului colonial de tip spaniol. Fântâna, la rândul său, parte a unui ansamblu de destinație publică, este una de inspirație baroc.

• Complexul arhitectural Zwinger Kronentor din Dresden, Germania, exemplu de arhitectură baroc, sub forma sa cunoscută de baroc german. Ceea ce este remarcabil la această imagine este că a fost realizată în 1900 și a fost publicată în acel timp sub formă de carte poștală ilustrată, fiind colorată prin procedeul numit litografie color.

• Un exemplu de "dublu-baroc", imagistic şi muzical: portret al virtuosului violonist şi compozitor baroc Antonio Vivaldi, pictat în stil baroc de către pictorul François Morellon La Cave, în 1723.

________________________________________________________________________

 Cuvântul care se folosește astăzi pentru a desemna barocul în toate limbile este de origine portugheză ("barocco"), trecut prin filiera limbii franceze ("baroque"). În ambele limbi, sensul inițial al cuvântului era un substantiv ce desemna o perlă de formă neregulată. Ca adjectiv desemnează ceva migălos și realizat în cele mai mici detalii, uneori realizat cu un exces de zel, posibil superfluu.

Atât Biserica Catolică cât și aristocrația seculară au aderat rapid la valorile barocului, ba chiar mai mult, l-au îmbrățișat și încurajat pentru că vedeau în el diferite modalități de a-și extinde controlul asupra societății.

Biserica catolică vedea modul în care dramatismul stilului ar putea atrage oamenii spre religie iar burghezia considera barocul arhitectural și artistic ca un mod de atrage clienți și de a face concurență economică. Nu întâmplător, clădirile baroc, atât cele subvenționate de biserică cât și cele subvenționate de aristocrație au fost construite în spații largi, publice sau private, având prin concepție și structură o succesiune de intrări, holuri, încăperi, coridoare, scări interioare și exterioare, săli de recepție, crescând progresiv în volum, grandoare și opulență.

Pictura, sculptura, mobilierul și arhitectura barocului, pe de o parte, muzica, dansul, literatura, filozofia, opera și teatrul baroc, pe de altă parte, nu au făcut decât să se inspire una de la alta și să se susțină armonios și interdependent.

 

Importanța barocului în istoria umană

 

Spre deosebire de toate epociile anterioare din istoria omenirii, când accesul la artă și cultură era strict limitat celor bogați și celor puternici, în timpul barocului se remarcă vizibil, pentru prima dată, o diversificare și o lărgire a numărului celor puteau să se bucure de produsele culturale și artistice.

Apariția istorică a revoluției industriale, a clasei burgheziei, dar și a proletariatului, determină schimbări majore în toate nivele societății. Aceste fapte istorice, combinate cu dorința declarată a tuturor artiștilor baroc de a fi deschiși și de a practica o artă total ne-ermetică și îmbrățișabilă de către toți, face ca barocul să fie factorul declanșator, în plan artistic și ideatic, al accesului democratic la cultură, artă și la produsele materiale și spirituale generate de acestea, artefactele și dragostea de frumos.