vineri, 30 septembrie 2011

George Cosbuc - El Zorab

La paşa vine un arab,
Cu ochii stinşi, cu graiul slab.
- "Sunt, paşă, neam de beduin,
Şi de la Bab-el-Manteb vin
Să vând pe El-Zorab.

Arabii toţi răsar din cort,
Să-mi vadă roibul, când îl port
Şi-l joc în frâu şi-l las în trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Şi nu l-aş da nici mort.

Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Şi de amar îndelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!

Ai mei pierduţi sunt, paşă, toţi:
O, mântuie-i, de vrei, că poţi!
Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac!
Dă-mi bani! Dacă-l găseşti pe plac,
Dă-mi numai cât socoţi!

El poartă calul, dând ocol,
În trap grăbit, în pas domol,
Şi ochii paşei mari s-aprind;
Cărunta-i barbă netezind
Stă mut, de suflet gol.

- "O mie de ţechini primeşti?
- "O, paşă, cât de darnic eşti!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ţi răsplătească Dumnezeu,
Aşa cum îmi plăteşti!

Arabul ia, cu ochii plini
De zâmbet, mia de ţechini -
De-acum, de-acum ei sunt scăpaţi,
De-acum vor fi şi ei bogaţi,
N-or cere la străini!

Nu vor trăi sub cort în fum,
Nu-i vor cerşi copiii-n drum,
Nevasta lui se va-ntrema;
Şi vor avea şi ei ce da
Săracilor de-acum! -

El strânge banii mai cu foc,
Şi pleacă, beat de mult noroc,
Şi-aleargă dus d-un singur gând,
Deodată însă, tremurând,
Se-ntoarce, stă pe loc.

Se uită lung la bani, şi pal
Se clatină, ca dus de-un val,
Apoi la cal priveşte drept;
Cu paşii rari, cu fruntea-n piept,
S-apropie de cal.

Cuprinde gâtul lui plângând
Şi-n aspra-i coamă îngropând
Obrajii palizi: - "Pui de leu,
Suspină trist. Odorul meu,
Tu ştii că eu te vând!

Copiii mei nu s-or juca
Mai mult cu frunze-n coama ta,
Nu te-or petrece la izvor:
De-acum smochini, din mâna lor,
Ei n-or avea cui da!

Ei nu vor mai ieşi cu drag
Să-ntindă mâinile din prag,
Să-i iau cu mine-n şea pe rând!
Ei nu vor mai ieşi râzând
În calea mea şirag!

Copiii mei cum să-i îmbun
Nevestei mele ce să-i spun,
Când va-ntreba de El-Zorab
Va râde-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!

Raira, tu, nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmându-te la pas,
Nici în genunchi la al tău glas
El nu va mai cădea!

Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun,
N-ai să-l mai vezi în zbor nebun
Pe urma unui şoim uşor
Ca să-ţi împuşte şoimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: Drum bun!

Nu vei zâmbi, cum saltă-n vânt
Ardun al tău în alb vestmânt;
Şi ca să simţi sosirea lui
Mai mult de-acum tu n-o să pui
Urechea la pământ!

O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum ţii tu nările-n pământ
Şi coada ta fuior în vânt,
În zbor de rândunea!

Cum mesteci spuma albă-n frâu,
Cum joci al coamei galben râu.
Cum iei pământul în galop
Şi cum te-aşterni ca un potop
De trăsnete-n pustiu!

Ştia pustiul de noi doi
Şi zarea se-ngrozea de noi -
Şi tu de-acum al cui vei fi?
Şi cine te va mai scuti
De vânturi şi de ploi?

Nu vor grăi cu tine blând,
Te-or înjura cu toţi pe rând
Şi te vor bate,-odorul meu,
Şi te-or purta şi mult, şi greu;
Lăsa-te-vor flămând!

Şi te vor bate,-odorul meu,
Să mori tu, cel crescut de noi!...
Ia-ţi banii, paşă! Sunt sărac,
Dar fără cal eu ce să fac:
Dă-mi calul înapoi!

Se-ncruntă paşa: - "Eşti nebun?
Voieşti pe ianiceri să-i pun
Să te de-a câinilor? Aşa!
E calul meu, şi n-aştepta
De două ori să-ţi spun!

- Al tău? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?
De dreapta cui ascultă el,
Din leu turbat făcându-l miel?
Al tău? O, paşă, nu!

Al meu e! Pentru calul meu
Mă prind de piept cu Dumnezeu -
Ai inimă! Tu poţi să ai
Mai vrednici şi mai mândri cai,
Dar eu, stăpâne, eu?

Întreagă mila ta o cer!
Alah e drept şi-Alah din cer
Va judeca ce-i între noi,
Că mă răpeşti şi mă despoi,
M-arunci pe drum să pier.

Şi lumea te va blestema,
Că-i blestem făptuirea ta!
Voi merge, paşă, să cerşesc,
Dar mila voastră n-o primesc -
Ce bine-mi poţi tu da?

Dă paşa semn. - "Să-l dezbrăcaţi
Şi binele în vergi i-l daţi!
Sar eunucii, vin, îl prind -
Se-ntoarce-arabul răsărind
Cu ochii îngheţaţi...

El scoate grabnic un pumnal,
Şi-un val de sânge, roşu val
De sânge cald a izvorât
Din nobil-încomatul gât,
Şi cade mortul cal.

Stă paşa beat, cu ochi topiţi,
Se trag spahiii-ncremeniţi.
Şi-arabul, în genunchi plecat,
Sărută sângele-nchegat
Pe ochii-nţepeniţi.

Să-ntoarce-apoi cu ochi păgâni
Şi-aruncă fierul crunt din mâini:
- "Te-or răzbuna copiii mei!
Şi-acum mă taie, dacă vrei,
Şi-aruncă-mă la câini!

Postat de Andreea Nichita
George Cosbuc - Dusmancele

Las' ochii, mama, las' sa plânga!
Tu-n leagan tot cu mâna stânga
Mi-ai dat sa sug de-aceea sunt
Natânga!
Dar n-am pus doara juramânt,
Sa merg neplânsa în mormânt!

Nu plâng ca mi-e de Leana teama;
De ciuda plâng eu numai, mama.
Cuvintele ei nu le ieu
În sama,
Dar mi-e rusine si mi-e greu,
Ca scoala satu-n capul meu.

Ea duce sfat din casa-n casa
Ca n-am broboade de matasa,
N-am sort cu flori - si daca n-am
Ce-i pasa?
N-am mers sa-i cer, aveam-n-aveam;
Si n-o sa-mi mearga neam de neam.

Sta-n drum de vorba cu vecine
Si bate-n pumni: - "Sa mor îmi vine,
Auzi tu! Sa se prinda ea
Cu mine!
Stii, ieri, la moara, ce spunea?
Ca-s proasta foc si gura rea!

Si-auzi! îi umbla-n cap, tu, sora,
S-ajunga ea Lucsandrei nora!
O, mearga-i numele! N-o vezi
La hora?
Ce sort! Nu-ti vine nici sa crezi;
Fa cruce, fa, sa nu-l visezi.

Nu l-as purta nici de porunca!
Ce poarta ea, alt om arunca.
C-un rând de haine-o vad mergând
La munca,
La joc si hori acelasi rând,
Îl poarta-ntruna, si de când!

Lucsandra-i doara preuteasa,
Ea-si cata nora mai aleasa,
S-o duca-n bunuri si-n duium
Acasa.
Ea n-a ajuns, oricum si cum,
Sa-si strânga nora de pe drum.

Sa-si ieie nora pe-o satana?
Ca e saraca si golana;
De ce nu vine ca sa-i dau
Pomana?
Nu-i casa lor în care stau
Si-n casa nici cenusa n-au!

Auzi tu, mama, câte-mi spune?
Si-alearga-n sat sa mai adune
Si câte porecliri pe-ascuns
Îmi pune.
De-as sta sa-i dau si eu raspuns,
La câte legi am fi ajuns!

Ea-mi sare-n drum, ca doara-doara
M-apuc sa-i spui o vorba-n poara;
Si daca tac, îi vin calduri
Sa moara.
Sa vezi tu, mama, -njuraturi!
Ca ea cu ma-sa-s zece guri.

Cu gura, ma-sa bate-o gloata,
Si-i de otrava Leana toata -
Mi-ar pune capul sub picior,
Sa poata.
Dar lor pe plac eu n-am sa mor,
Ca n-am ajuns la mila lor.

De foame nu dau popii ortul!
Eu iarna singura-mi tes tortul
Si umblu si eu cum socot
Ca-i portul.
De n-am matasuri, am ce pot,
Nici bun prea-prea, nici rau de tot.

Ma prind cu ea? Cel sfânt s-o bata!
Dar cum ma prind? Ea e bogata,
Ce haine mi-am facut ca ea
Vrodata?
La joc ma poti oricând vedea
Cu fetele de sama mea!

Ori am vorbit cu dânsa glume?
O fac de râs si-i scot eu nume?
Ori ies, gatita-n ciuda ei,
în lume?
Îi stiu eu focul - ochii mei!
Lisandru e, ca alta ce-i?

Dar ce? Îl tiu legat de mine?
Îl trag de mâneca? Ba bine!
El vine-asa, de dragul lui,
Când vine.
Eu nu pot usa sa i-o-ncui,
De sta prea mult, eu cum sa-i spui?

Sunt eu la urma vinovata,
Ca Leana umbla ca turbata
Sa-l vada-n casa lor intrând
O data?
Si daca lui nu-i da prin gând,
Ea blastema de nu-si da rând!

Dar poate da ea bobi cu sâta!
O fierbe ciuda pe urâta,
Ca-s mai frumoasa decât ea,
Si-atâta!
Sa aiba Leana-n frunte stea,
Nu-i partea ei ce-i partea mea.

Ca boii-s buni, bine-i bogata;
Dar daca pui flacai odata
S-aleaga dânsii cum socot
O fata:
Bogata-si pupa boii-n bot,
Îmbatrânind cu boi cu tot!



Postat de Andreea Nichita. 
Marsul lui Iancu 


Astăzi cu bucurie
Românilor veniţi
Pe Iancu în câmpie
Cu toţi să-l însoţiţi
Spălaţi armele voastre
Degrabă s-alergăm
Din locurile noastre
Pe duşmani s-alungăm.

Iancule mare,

Bravule tare
Cu noi să fii
Tu însoţeşte
Şi însufleteşte
Pe ai tăi fii.

Optzeci de oi despoaie

Şi prin frigări le pun
De fluier, de cimpoaie
Pădurile răsun.
Românii se aşează 
Pe lângă un mare foc,
Şi Iancu ospătează
Cu dânşii la un loc.

Iancule mare,

Bravule tare
Cu noi să fii
Tu însoţeşte
Şi însufleteşte
Pe ai tăi fii.

Sunt gata. Stau cu toţii

Să se coboare-n văi
Să izgonească hoţii
Şi-a neamului călăi.
Iancu merge înainte
Pe un cal cu ager curs
Iar peste îmbrăcăminte
Purta piele de urs.

Cine a sta-n cale
Iancului mare
Şi brav român,
Fulger şi trăznet
Peste a lui creştet,
De la români.

Iată-i voioşi porniră

Românii cei voinici
Ca lanţul se înşiră
Pe a munţilor poteci
Nevestele cu jale
Privindu-i lăcrimând
Îi urmăreau pe vale
Cum se duceau cântând.

Cine a sta-n cale

Iancului mare
Şi brav român,
Fulger şi trăznet
Peste a lui creştet,
De la români.

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Un nou inceput !

Am revenit ! De data asta in clasa a12a ! Ne cerem scuze pentru ca in cele 3 luni de vacanta nu am postat nimic,dar, dupa cum stiti, acest blog este doar pentru ora de muzica. Speram totusi ca ati avut o vara frumoasa,exact asa cum v-ati dorit-o.
Si anul acesta va vom incanta (speram noi) cu diferite cantece si teme pe care le vom studia .Speram sa fiti si de data asta alaturi de noi . Vom posta de cate ori vom avea ocazia,avand in vedere ca Bacul ne bate la usa . :) Speram sa va placa.Take care xoxo


Postat de Evelina Catanescu

miercuri, 25 mai 2011

Manastirea VORONET

Mânăstirea Voroneţ este situată în satul cu acelaşi nume, la 36 km de Suceava şi la numai 4 km de centrul oraşului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ştefan cel Mare. Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai patru luni şi jumătate ceea ce constituie un record pentru acea vreme.

Viata monahală s-a întrerupt in anul 1785 dupa anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic şi s-a reluat în anul 1991, de data aceasta cu obşte de călugăriţe sub stareţia Stavroforei Irina Pântescu.

Arhitectura

De mici proporţii, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puţinele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-şi păstrează în mare măsură forma iniţială. În anul 1547 mitropolitul Grigore Roşca, văr al lui Petru Rareş a iniţiat adăugirea unui pridvor închis, pentru care adoptă o soluţie unică, în cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin fără nici o deschidere, precum şi pictarea zidurilor exterioare, din temelie până în streaşină, lucrări ce au dat construcţiei o mare stralucire.

Pictura

 Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ştefan cel Mare, anul 1496. În scenele din altar şi din naos artistul a urmărit să redea îndeosebi sensul teologal al imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Printre aceste picturi de interior atrag atenţia mai ales: Cina cea de Taină, Împărtăşirea Apostolilor, Spălarea picioarelor (in altar), Ciclul patimilor şi tabloul votiv al domnitorului Ştefan cel Mare (în naos).

 Tabloul votiv al lui Stefan cel Mare

Pictura exterioară a Voroneţului, datând din timpul domniei lui Petru Rareş, este realizată la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reuşit ansamblu al artei feudale moldoveneşti. Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de viaţă, însufleţite, fireşti. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare şi în care predomină verdele şi albastrul, prin compoziţia larg desfăşurată a diferitelor scene. Faţada de vest, cu impresionanta scenă a Judecaţii de Apoi, este alcatuită compoziţional pe patru registre. În partea superioară se află Dumnezeu Tatăl, registrul al doilea cuprinde scena Deisis, încadrată de apostoli aşezaţi pe scaune. De la picioarele Mântuitorului porneşte un râu de foc în care păcătoşii îşi află chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfântului Duh, simbolizat în forma unui porumbel, Sfânta Evanghelie şi Protopărinţii neamului românesc - având spre nord un grup de credincioşi călăuziţi de Sfântul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredincioşi care primesc dojana lui Moise. În registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpăna care cântareşte faptele bune şi pe cele rele, lupta dintre îngeri şi demoni pentru suflete; în zona de nord raiul, iar în cea de sud iadul.

 Fatada de vest, cu impresionanta scena a Judecatii de Apoi, alcatuita din 4 registre:

In partea superioara se afla Dumnezeu Tatal,
registrul al doilea cuprinde scena Deisis (Iisus incadrat de Fecioara Maria si de Sf Ioan botezatorul) incadrata de apostoli asezati pe scaune. De la picioarele Mintuitorului porneste un rau de foc in care pacatosii isi afla chinurile.
Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfintului Duh simbolizat in forma unui porumbel,

Spre nord un grup de credinciosi calauziti de Sfintul Apostol Pavel

In registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpana care cintareste faptele bune si pe cele rele, lupta dintre ingeri si demoni pentru suflete; in zona de nord raiul, iar in cea de sud iadul.
RAIUL, in stanga
IADUL, in dreapta

 

 Celebrul „albastru de Voroneţ” a dat serios de furcă specialiştilor. Denumirea lui este albastru azurit, iar culoarea nu se întâlneşte doar la Voroneţ, ci şi la alte mânăstiri din Moldova ridicate în aceeaşi perioadă. Şi la Mânăstirea Humorului s-a folosit aceeaşi substanţă. Mulţi turişti sunt convinşi că la Voroneţ este vorba de altceva, pentru că nuanţa este mai deschisă, mai vie.. Oricum ar fi, compoziţia culorii a rămas un mister până s-au făcut teste minuţioase de laborator. Acum se ştie că la baza albastrului a stat azuritul. Piatra se fărâmiţa până ajungea praf şi devenea vopsea prin amestec cu o substanţă organică ce nu a fost încă identificată. 

 

Postat de Andreea Nichita

Marsul Gloriei

Marsul Gloriei .Aida (Giuseppe Verdi)

joi, 5 mai 2011

Veniti norii de multime

Veniti norii de multime
Si copii, si tinerime;
Aleluia!
Toti cu ramuri inverzite 
Si cu stalpari infrunzite
Aleluia, aleluia!
Sa-ntampinam ca tot omul
 Pe Iisus Hristos Domnul.
Aleluia, aleluia, aleluia !


Cel ce-i plin de bunatate
Intrand in Sfanta cetate,
Aleluia!
Vrand ca sa dea mantuire
Si la toate izbavire
Aleluia, aleluia!
De acum pana-n vecie
Amin Doamne, fie fie!
Aleluia, aleluia, aleluia!





joi, 7 aprilie 2011

Lacasuri de cult religios

De la biserica din sat la catedrala Notre-Dame



       Biserica de lemn din Racâş,Maramures
 Biserica din Fildu de Sus, Maramures

      Biserica veche din Valea Stejarului, Maramures

Biserica lui Dragos Voda, Putna






Celebrul „albastru de Voroneţ” a dat serios de furcă specialiştilor. Denumirea lui este albastru azurit, iar culoarea nu se întâlneşte doar la Voroneţ, ci şi la alte mânăstiri din Moldova ridicate în aceeaşi perioadă. Şi la Mânăstirea Humorului s-a folosit aceeaşi substanţă. Mulţi turişti sunt convinşi că la Voroneţ este vorba de altceva, pentru că nuanţa este mai deschisă, mai vie.. Oricum ar fi, compoziţia culorii a rămas un mister până s-au făcut teste minuţioase de laborator. Acum se ştie că la baza albastrului a stat azuritul. Piatra se fărâmiţa până ajungea praf şi devenea vopsea prin amestec cu o substanţă organică ce nu a fost încă identificată.

Manastirea Voronet, Bucovina


Manastirea Putna
 
Manastirea Cozia




    
Catedrala Notre Dame, Paris 
 Prima cărămidă de fundaţie a fost pusă în anul 1163. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfinţit altarul, dar construcţia catedralei a durat din 1163 până în 1345. Construcţia clădirii cu cinci nave s-a terminat prin lucrările de pe faţada vestică, iar pe la mijlocul secolului al XIII-lea, prima capodoperă a stilului gotic timpuriu era gata. Cu toate că desenele iniţiale şi strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oară soluţii arhitecturale specifice stilului gotic.
Faţada dantelată şi cele două turnuri patrulatere de câte 69 m fiecare radiază echilibru. Intrarea în catedrală se face prin trei porţi bogat ornamentate, care evocă simbolurile goticului târziu. Impresia spaţială în interiorul bisericii este copleşitoare, zidurile ei se înalţă pe trei rânduri de coloane. De proporţii impozante, 130 m lungime, 45 m lăţime, 35 m înălţime, unde încap până la 10 000 de persoane. Nava principală este împodobită cu statui şi picturi.
Notre-Dame este considerată cea mai întunecată catedrală dintre marile catedrale gotice, dar, pe bună dreptate, lumina care se filtrează prin rozetele colorate conferă sentimente mistice în penumbra severă.
Catedrala Notre Dame din Paris este vizitată de circa 13 milioane de persoane anual, ceea ce înseamnă o medie zilnica de 30000 de oameni. În zilele cu afluenţa ridicată, pricinuită de sărbători sau evenimente importante, se poate ajunge chiar şi la 50000 de oameni. Vorbind despre vitralii, trebuie să amintim de cele trei roze ale catedralei, care reprezintă una din marile opere de artă ale creştinătăţii. Roza de sud, numită şi La Rose du Midi, este un dar din partea regelui Saint Louis şi este consacrată Noului Testament.






Postat de Andreea Nichita.